vineri, 17 mai 2013

Vise - Realitati din alte dimensiuni

               Cati dintre noi nu viseaza noaptea iar la trezire uita ceea ce au visat? Aproape toti. Se stie ca daca iti notezi  visele imediat la trezire, acest obicei te poate ajuta la constientizarea lor. Uneori s-ar putea sa nu ne dorim sa ni le amintim, alteori este mai bine sa nu ni le reamintim pentru ca acele realitati, cu adevarat din alte dimensiuni, alte sfere, nu se afla la nivelul de intelegera al mintii noastre actuale.

               Dupa mine ar fi indicat sa le constientizam pentru ca fiecare vis poarta cu sine un mesaj, dar nu va ganditi la vechile interpretari de vise, s-ar  putea sa nu aiba nici o legatura cu ele. Mesajele sunt  cu mult mai subtile, sunt venite din alte realitati si in primul rand sa ne ajute sa intelegem ca acele realitati, carora noi nu le dam nici o importanta, exista si sunt la fel de importanta ca si relitatea in care traim, care la randul ei stim prea bine ca nu este decat un vis iluzoriu, un rol asumat pentru aceasta incarnare. Ce facem cu informatiile primite depinde doar de noi.

         Pentru ca e visul proaspat, am sa-l povestesc, e cel din aceasta noapte 16-17 mai 2013.
Eram intr-o localitate, mi-am parcat masina, stiu ca m-am cazat undeva parca sa dorm, si la un moment dat m-am intalnit cu o persoana cu care am schimbat cateva vorbe, eram confuza, iar dupa contactul cu acea persoana eram si mai confiza. Dupa aceea am plecat sa-mi caut masina, care era de negasit, am realizat ca uitasem unde am parcat-o, in buzunar aveam totusi cheia masinii. M-am intalnit cu un politist si i-am spus situatia, nu s-a implicat deloc, si mi-a spus ca nu a vazut o astfel de masina. Apoi m-am intalnit cu niste persoane care ma cunoasteau, si le-am spus ca nu imi gasesc masina, una mi-a oferit numarul de telefon sa ma ajute, si-au dat seama ca eu nu ii recunosteam, m-am uitat in poseta si am realizat ca de fapt nu era a mea, era a persoanei cu care ma intalnisem, dezordinea din poseta m-a socat, am sa-i spun Ramona. Eram debusolata. Mi-am aranjat hainele de pe mine si am remarcat ca nu sunt hainele mele. Nu recunosteam nimic. Mi-am cautat din nou cheile de la masina in buzunarul de la pantaloni si nu mai erau. Am realizat intr-un final ca se petrecuse un schimb de suflete, eram eu dar in alt corp, mai mult decat atat, dintr-o alta realitate, paralela, pentru ca am incercat sa iau contact cu mine, si am descoperit ca nu existam in acea dimensiune. Interesant este ca locul intalnirii dintre noi a fost un portal de trecere pentru suflete. Ramona nu stia sa conduca, nu avea masina si permis, intelegeti acum uimirea prietenilor ei. Ca Ramona, am pastrat ideea amneziei, pentru cunoscuti, care era perfect normala pentru starea ei care avea se pare tumora pe creier, si era inaintea unei operatii. Interesant este ca operatia nu s-a produs, dupa cum relata in jurnal ii era frica de ea si cauta o cale de scapare. Se pare ca a gasit-o. ........ Asa a ajuns Ramona sa experimenteze viata mea si eu viata ei. Vis sau realitate?! Cine stie?! Eu oricum am inteles ceva din acest vis. Daca ar fi fost visul vostru ce ati fi inteles?

            Imi reamintesc confuzia, starea de a nu stii cine esti, nu recunosti nimic, nici chiar trupul. Acest lucru se intampla cu noi ori de cate ori ne reincarnam. Mesajul pentru mine este clar, sper ca si pentru Ramona care cu siguranta exista pe acolo pe undeva printr-o alta dimensiune paralela cu a noastra.

          Daca privesc lucrurile mai profund:  suntem atat de obisnuiti cu corpul nostru ca uitam de el ca mai exista, ne aducem aminte doar daca ne doare ceva. Experienta aceasta in corp strain, m-a facut sa realizez cat de strain imi este inca de fapt propriul corp.  Voi cum stati la acest capitol? Interesant nu?!  Am descoperit ce dor imi este de propriul meu corp, de mine. Pe unde ma pierdusem oare?! Ei si asta mi se intampla tocmai cand aveam senzatia ca ma regasisem, era adevar sau doar o ilizie a regasirii, provenita din dorinta puternica de regasire? Dragilor, la voi cum sta treaba?! Cat de rataciti mai sunteti? Cat de iluzorie poate fi senzatia redescoperirii sinelui? Si din nou acelasi lucru ne miscam intre iluzie si realitate. Ce este iluzia? Ce este realitatea? Cateodata totul pare atat de confuz pe cat de clar pare in alte dati. Raspunsurile le avem totusi in noi........

          Mesajele acestui vis pot fi multiple...........Mesajul il simti in tine.

         Ar fi minunat sa ne tinem un jurnal de vise. Sunt sigura ca vom primi foarte multe informatii in acest mod, informatii care nu pot decat sa ne ajute sa evoluam. Nu le luati ca pe povesti bune de ignorat, ci ca pe realitati din alte dimensiuni, din momant ce ele s-au manifestat in starea de vis, ele exista, si vor exista mereu in noi, fac parte din noi fie ca le negam sau nu.

         Acum fara sa vreau fac legatura cu filmul Avatar. E aceasi idee, trecerea in alt corp, experimentarea unei alte realitati.

             Stiu ca marii maestrii intelepti, puteau face acest lucru in mod intentionat. Citisem candva un astfel de caz despre un maestru de peste 100 de ani din India, care avea un corp care nu il mai ajuta, si a primit in urma unor meditatii mesajul de schimbare a corpului, mai mult chiar i s-a spus data si locul unde se va ineca un tanar al carui corp trebuie sa in preia pentru a-si putea continua misiunea lui aici. Nimic intamplator.

Voi ce vise nastrusnice, interesante, ireale, socante ati mai avut? Mi-ar placea ca sa poastati si voi la comentarii experiente din visele voastre.


In Lak'Ech!
Anit



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu